Multiplele întrebări privind gazele neconvenţionale, asociate adesea cu gazele şist, îşi pot găsi răspunsul în analiza modului de formare al gazelor în scoarţa terestră, a condiţilor geologice în care acestea se formează şi se acumulează.
Gazele se formează din descompunerea substanţelor organice, captive în mâlul de pe fundul apelor şi migrarea ulterioară spre zone unde se „blochează” şi acumulează formând zăcămintele de gaze. Timpul până la formarea unui zăcământ este de milioane de ani. Acest proces este unul continuu, substanţele organice se descompun şi determină producerea gazelor naturale.
Gradul avansat de epuizarea a acumulărilor de gaze, cunoscute sub forma de zăcăminte de gaz a determinat, în special în SUA, demararea de studii pentru extragerea gazului care nu a apucat să se acumuleze găsindu-se în diverse stadii ale procesului de formare a gazelor (după descompunerea substanţelor organice) şi-sau migrare. Astfel, a apărut noţiunea de GAZ NECONVENŢIONAL.
Principiul fracturării hidraulice
Manualul Inginerului Petrolist, volumul 45, apărut la Editura Tehnică în anul 1957, prezenta principiul de fracturarea hidraulică, principiu care nu s-a modificat până în prezent, cu scopul de a pune în legătură aceste acumulări cu gaura de sondă şi a le determina să curgă dinspre sol spre suprafaţă.
Principiul fracturărării constă în injectarea într-o sondă a unui amestec lichid pe bază de apă, la presiune înaltă, care va pătrunde forţat în roca colectoare, producând una sau mai multe fisuri sau lărgind fisurile existente.
Când se opreşte pomparea lichidului de fisurare, fisurile de închid din nou; pentru a le menţine deschise, se introduce în ele o cantitate de nisip cu o anumită granulaţie, împreună cu ultima porţiune de lichid de fisurare care se pompează în strat.
Această operaţie este folosită în România cu mai bine de 50 de