● Cosmin Manolache (coord.), Piua! joacă, jocuri, jucării, Muzeul Ţăranului Român.
Am scris de mai multe ori despre simpatica, ingenioasa şi deja longeviva serie de minivolume colective tematice coordonate de grupul de cercetători de la Muzeul Ţăranului Român, serie debutată în 2007 cu moshuvine@yahoo.com şi Cărţişor de mărţişor, continuată în 2011 cu Cicatrici şi Oale şi ulcele şi completată, anul trecut, cu Cei din lume fără nume şi Cartea trecerii. Caracterul stilistic şi ştiinţific hibrid al acestor caiete colective la care contribuie, în medie, cam două duzini de cercetători, scriitori, jurnalişti, artişti etc., cu texte dintre cele mai variate – crochiuri eseistice, istorii personale, interviuri, povestiri, liste, anchete –, rezultă, de fiecare dată, într-o adevărată tipologie, un fel de arhivă, inclusiv sentimentală, a temei abordate. De fapt, atuul caietelor este chiar multitudinea şi diversitatea abordărilor şi, implicit, a tipurilor de texte, a sugestiilor de interpretări ale temelor ce adună atîţia coautori diferiţi între copertele aceluiaşi volum. Genul acesta de discurs compozit (patentat, de fapt, de regretata Irina Nicolau, în mai toate cărţile ei, dar în special în Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola, din 2002), unde eseuri şi fragmente de studii, memorialistică, istorie orală, fişe tehnice, reportaje etc. extind şi intersectează perspective dintre cele mai variate – etnologie, folclor, religie, antropologie, istorie şi artă –, mi se pare în continuare o formulă foarte inspirată, căci e accesibilă şi agreabilă, nu se adresează doar specialiştilor.
DE ACELASI AUTOR Ce-a vrut să spună autorul Zădărnicie Femeia de pe tavan SF vs comunism Dată fiind şi tema dosarului de faţă, revin la o plachetă mai veche a acestei serii, dedicată jocurilor pre-mecanice, ca să zic aşa, ale copilăriei (o copilărie, deci, datată istoric), unde nu mai
