Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbia: Seifurile lui Tito, deschise după 33 de ani de la moartea sa

Publicat in Glasul Aradului, joi 11 aprilie 2013 ·

O comisie de stat specială a deschis miercuri seifurile cu obiecte aparţinând liderului Iugoslaviei socialiste, Josip Broz Tito, care a murit în 1980, a relatat publicaţia sârbă Vecernje Novosti, citate de media internaţionale. Efectele lui Tito au fost păstrate mai mult de 30 de ani la Banca Naţională a Serbiei şi, până acum, nu s-a atins nimeni de ele. De altfel, doar membrii comisiei, care acţionează în virtutea unui mandat special din partea preşedintelui Serbiei, Tomislav Nikolic, au avut miercuri acces la aceste obiecte. Consilierii prezidenţiali Oliver Antic şi Milorad Simic, precum şi adjunctul şefului Cancelariei prezidenţiale Nenad Jevremovic vor confrunta obiectele descoperite în seifuri cu lista existentă. Deocamdată nu se menţionează ce anume se află în aceste seifuri: ar putea fi vorba doar de lucruri personale ale liderului iugoslav, însă ar putea fi vorba şi de patrimoniu public. Se preconizează ca întreg conţinutul acestora să fie examinat în termen de zece zile, iar apoi informaţiile vor fi făcute publice. Autorităţile sârbe au dorit să evite vâlva din presă în legătură cu acest subiect, de aceea nu au permis să asiste la procedura deschiderii seifurilor nici jurnaliştilor, nici avocaţilor rudelor lui Tito şi nici oricui altcuiva. Josip Broz Tito a condus Iugoslavia socialistă din 1945 până la decesul său la 4 mai 1980, la Ljubljana, la vârsta de 87 de ani. Imediat după moartea sa, o comisie formată de prezidiul din fosta Iugoslavie a sigilat bunurile de la reşedinţa sa din Belgrad şi le-a depozitat la Banca Naţională. De atunci, nimeni nu s-a mai atins de ele. Se crede că fostele autorităţi au uitat, pur şi simplu, de moştenirea ex-liderului iugoslav şi nu au mai abordat această temă, conform altor variante, la mijloc ar fi un secret de stat important.

O comisie de stat specială a deschis miercuri seifurile cu obiecte aparţinând li

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°