Reprezentantii municipalitatii au predat astazi, 11 aprilie, amplasamentul strazii Granicerilor catre constructorii care au castigat licitatia pentru lucrarile de reabilitare si modernizare a acestui important tronson din Baia Mare. Executia va fi derulata de o asociere dintre trei firme, al carei lider este ARL Cluj - membra a concernului austriac Strabag. In cursul acestei dimineti s-a organizat santierul, au fost prezentate utilajele cu care se va lucra, iar primarul orasului a dat ordinul de incepere a lucrarilor.
Strada Granicerilor va fi la finalul lucrarilor incepute astazi un adevarat bulevard , reprezentativ pentru municipiul Baia Mare. Asta dupa ce aproximativ 20 de ani a fost lasata de izbeliste. Traficul de mare tonaj nu va mai fi permis pe aceasta artera a urbei, astfel ca inca o mare problema a locuitorilor din zona isi va gasi rezolvarea.
Lucrarile care au debutat in aceasta dimineata fac parte din proiectul „Cresterea accesibilitatii urbane prin modernizarea strazii Granicerilor din Municipiul Baia Mare“, finantat din fonduri europene. Valoarea totala a investitiei este de 22.810.778 de lei , iar lucrarile efectuate vor costa 14 milioane de lei, fara TVA, suma stabilita in urma licitatiei.
Modernizarea si reabilitarea strazii Granicerilor va fi realizata de un tandem format din trei firme, care vor incerca sa finalizeze intreg proiectul in cel mai scurt timp posibil.
„Lucrarea consta in amenajarea trotuarelor, in lucrari de canalizare si infrastructura la partea carosabila. De astazi incolo vom demara lucrarile pe aceasta strada, pe care ne dorim sa o finalizam inainte de termen. Eventual va ramane pentru anul viitor stratul de uzura, pe partea carosabila. E o lucrare destul de complexa tinand cont ca sunt si lucrari de canalizare si lucrari electrice, plus ca strada este supusa unui trafic greu intens.