Scriind aici, în mai multe rînduri, despre limba „framericană“, am retrăit, mnemotehnic, o întîmplare ce a trasat inubliabile semnificaţii în interiorul iniţierii mele transatlantice. Pe la începutul stagiului doctoral american, singur şi suficient de stingher, obişnuiam să nu refuz nici o invitaţie de socializare, oricît de formală, bănuind că doar aşa voi depăşi istovitorul şi degrabă vărsătoriul de energie intelectuală „dor de casă“. Mergeam, cu entuziasm, la toate party-urile organizate în campus sau în afara lui, party-uri pentru care – în postură de Fulbright visiting scholar – primeam de regulă invitaţii nenominalizate în mailbox-ul meu de la Universitate. Întîmplarea în chestiune se leagă de un asemenea eveniment – să zicem, monden –, unde am întîlnit, ca de obicei, persoane extrem de interesante. Era Labor Day – Ziua Muncii, care, la americani, nu se sărbătoreşte pe 1 mai, ci în prima luni din septembrie. O familie înstărită din Tucson, Arizona, avea o înţelegere cu forul oficial de administrare a relaţiilor externe ale Universităţii – International Student Center – ca, la această ocazie, să invite studenţi străini, la un BBQ, în imensul lor backyard – prevăzut, desigur, cu o albastră şi îmbietoare piscină.

DE ACELASI AUTOR Misterele rîului Han Cum minţim? O lume criptică Conversații matinale „Înţelegerea“ respectivă nu trebuie să vă mire. Americanii îşi „exercită“ – ca să spun aşa – generozitatea structurală nu numai în mod spontan, ci şi „organizat“, sistemic cum ar veni, în ecuaţia respectivă fiind implicaţi, alături de instituţii, şi membrii comunităţilor locale. Un astfel de bun samaritean se dovedea Art – gazda noastră americană din acea frumoasă „zi a muncii“, de început de septembrie, cu cer azuriu şi mirosuri înnebunitoare în aer, de flori de cactus. Art se pensionase de ceva timp şi, împreună cu numeroasa lui familie, îşi cultiva un hobb