Horia Georgescu, seful Agentiei Nationale de Integritate, a anuntat pe pagina sa de Facebook faptul ca s-a hotarat sa-i dea in judecata pe doi jurnalisti ai trustului Intact. “Am decis sa actionez in instanta inca doi “jurnalisti” de la Antena 3 si Jurnalul National! Oana Stanciulescu si Dan Constantin…pentru repetarea afirmatiilor false si minicinoase care au facut obiectul unei campanii de linsaj mediatic impotriva mea si a familiei mele!”, isi explica gestul seful ANI. Oana Stanciulescu este realizatoare la Antena 3, iar Dan Constantin este redactor-sef la Jurnalul National.
In urma cu doua luni, acelasi Horia Georgescu facea un apel catre toti cei care se considera linsati de campanii mediatice. ” Toate persoanele împotriva cărora au fost campanii de linşaj mediatic ce ţin de viaţa privată să mearga in justitie, deoarece prevederile Codului civil sunt foarte bune şi numai în acest fel putem acţiona. Este foarte important ca aceste lucruri să se întâmple, să se creeze o practică unitară, iar cei care greşesc să plătească, inclusiv material”, suna atunci indemnul lansat de Horia Georgescu.
Acesta a dezvaluit ca s-a adresat el insusi justitiei pentru atacurile la adresa sa de la Antena 3. Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat si el despre faptul ca Horia Georgescu a fost facut “gunoi si maimuta” de catre trustul familiei Voiculescu intr-un articol care vorbea despre “linsajul mediatic si teroarea psihica” declansate de Antena 3. „Campania de instigare la ură dusă de cinci săptămâni de trustul media Intact al lui Dan Voiculescu, fost colaborator al Securităţii, împotriva lui Horia Georgescu, este fără precedent”, scria prestigiosul cotidian german.
Horia Georgescu, seful Agentiei Nationale de Integritate, a anuntat pe pagina sa de Facebook faptul ca s-a hotarat sa-i dea in judecata pe doi jurnalisti ai trustului Intact.