Cel puţin trei oameni politici din Sălaj au fost trimişi, în ultima perioadă, în judecată după ce au fost cercetaţi penal pentru evaziune fiscală. Alţii sunt în curs de cercetare penală pentru infracţiuni similare şi urmează să fie trimişi, în curând, şi ei în judecată.
Evaziunea fiscală pare să completeze triunghiul amoros din care mai fac parte politica şi afacerile. Cum pentru a face politică este nevoie de bani, se pare că mai mulţi sălăjeni s-au gândit să facă rost de bani pentru cariera lor politică înşelând statul. Sunt cel puţin trei dosare pe rolul Tribunalului Sălaj în care sunt judecaţi pentru evaziune politicieni din judeţ.
Primul a fost înregistrat în octombrie, cu puţin timp înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare şi vizează un membru al PP-DD aflat, la un moment dat, în cărţi pentru o candidatură. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, acesta a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite în formă continuată şi aflate în concurs real. Mai exact, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada ianuarie 2005 – martie 2006, acesta a omis să înregistreze în contabilitate veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 285.153 de lei (constând în TVA şi impozit pe profit). Cea de-a doua faptă pentru care este trimis în judecată face referire la faptul că în perioada 2006 – 2007 a înregistrat în contabilitatea societăţii sume care nu au avut la bază operaţiuni reale. Prejudiciul înregistrat în acest caz a fost evaluat la 415.008 lei.
Săptămâna trecută, pe rolul Tribunalului Sălaj a fost înregistrat un alt dosar de evaziune fiscală, aparţinând de această dată unui membru PDL, candidat la alegerile parlamentare din decembrie. Acesta a fost cercetat pentru două fapte de evaziune fisc