> Raiffeisen Bank a cerut acest transfer „pentru a se permite şi asigura eficienţa şi aplicabilitatea ipotecii imobiliare creată în favoarea creditorului” > Edilul-şef spune că Primăria nu are nimic de pierdut: preţul de vânzare ar putea depăşi 300.000 de euro, adică mai mult ca valoarea concesiunii pe 30 de ani, pe care Adrem Invest s-a obligat să o achite către bugetul local
Pe 21 martie, la Viena, a fost încheiat contractul de finanţare între Raiffeisen Bank şi societatea comercială Bioenergy Suceava pentru suma de 62,67 de milioane de euro, a anunţat primarul Sucevei, Ion Lungu. Edilul-şef a precizat că, pentru a face dovada seriozităţii companiei, Bogdan Antonescu, directorul general al Adrem Invest Bucureşti – care va amenaja, la Suceava, viitoarea centrală de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă – a venit la Suceava cu o copie a contractului în cauză.
Pe de altă parte, reliefează Lungu, pentru ca finanţarea să devină operaţională, municipalitatea se vede nevoită vândă către Bioenergy Suceava, sucursală locală a Adrem Invest, cele 5 hectare de teren din Lunca Sucevei, pe care este în curs de construire noua centrală termică. Aceasta întrucât un articol din contractul agreat la Viena prevede că trebuie făcută dovada că debitorul a dobândit dreptul de proprietate deplină şi necondiţionată asupra terenului şi că acesta este liber de orice construcţie şi sarcină, demersul fiind necesar „pentru a permite şi asigura eficienţa şi aplicabilitatea ipotecii imobiliare creată în favoarea creditorului”. Primarul Lungu spune că va supune vânzarea celor 5 hectare aprobării plenului deliberativului, cu prevederea expresă ca dobânditorul să nu poată schimba destinaţia terenului respectiv.
„În acest contract, la art. 19, se vine cu o condiţionare din partea băncii, aceea ca Bioenergy Suceava să fie proprietarul terenului, în prezent acesta din u