Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a declarat că privatizarea Oltchim va începe în luna iunie. Aproximativ 1. 000 de angajaţi Oltchim au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi că urmează să fie disponibilizaţi.
Vosganian a declarat astăzi la Craiova că a primit pe data de 9 aprilie evaluările datoriilor Oltchim de la administratorii judiciari, iar procedura de privatizare va începe în luna iunie.’’Mi-au comunicat administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim. Din păcate Oltchim este recorderul absolut al industriei economiei naţionale. Nu a existat nicio companie din industria prelucrătoare care să adune datorii atât de mari- 793 de milioane de euro, o sumă enormă şi responsabilităţile pentru aceasta, efective ale celor care au condus combinatul le-am prezentat. Există, fireşte, şi responsabilităţi mai largi, ale clasei politice, ale unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ale unor reprezentanţi ai sindicatelor”, a declarat Vosganian.
Vosganian a mai declarat că în momentul de faţă la Oltchim se lucrează la un sfert de capacitate.’’Eu cred că opinia publică a înţeles că Oltchim este un fel de cutie neagră a crizei de mangement a proprietăţii de stat din ultimii 20 de ani’’, a declarat ministrul Economiei.
Aproximativ 1. 000 de angajaţi Oltchim şi Arpechim au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi că urmează să fie disponibilizaţi.