Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre sediile Romgaz şi Transgaz în Capitală: Nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării

Publicat in Rondul de Sibiu, joi 11 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu există un consens în USL în privinţa mutării sediilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş la Bucureşti şi se va discuta acest lucru, dar că prin această operaţiune Mediaş nu pierde niciun loc de muncă şi nicio taxă locală, scrie Mediafax.

“Angajaţii rămân la Mediaş. E vorba că Romgaz şi Transgaz au intrat într-o asociere cu mari companii. Transgaz este, în aceste zile, la acea operaţiune de vânzare pe bursă a unui număr de acţiuni. Deci, practic, devin amândouă companii nu doar naţionale, ci şi cu implicare regională şi e foarte clar că trebuie să aibă o structură în Bucureşti care să asigure această cooperare. Nu putem fiecare să apucăm ceva din ţara asta şi să o ducem la noi: gazul este al Mediaşului. Nu, gazul este al ţării. Sigur că toţi angajaţii rămân la Mediaş, taxele locale rămân la Mediaş, dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării”, a spus Ponta.

Potrivit aceleiaşi surse, Ponta a declarat că nu există încă un consens în USL pe acest subiect, urmând să aibă loc încă discuţii. Acesta a adăugat, potrivit Mediafax, că nu numai liberalii din zonă nu sunt de acord, dar nici social-democraţii nu agreează această idee.

“Li s-a explicat, dar ei au alegători acolo, directori de acolo sunt oameni importanţi, au salarii cât tot Guvernul la un loc. Domnul Niţă este ministru al României şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru România, domnul Cazan e deputat de Sibiu şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru Mediaş. Eu repet: pentru Mediaş nu se ia niciun om, eventual câţiva directori de acolo şi nu se schimbă nicio taxă locală. Toate taxele rămân acolo”, a mai afirmat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu există un consens în USL în privinţa mutării sediilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş la Bucureşti şi se va discuta ac

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 9 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 9 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 13 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 6 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 10 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°