Duminică, 7 aprilie, cînd Nelu Barbu mi-a zis că-n prima parte a emisiunii din seara zilei respective îl vom avea invitat pe Marian Preda, proaspăt ajuns preşedinte al Mişcării Populare, era – vorba unui proprietar de Alba-Neagra din Obor – să-mi cadă faţa.

În lumea asta, a televiziunilor, există – dacă n-o ştiţi, v-o spun eu – o

spaimă cumplită de invitaţi cărora li se spune moartea pasiunii, prin pasiune

înţelegîndu-se ratingul.

Scena noastră politică numără cîţiva astfel de ucigaşi de rating, care,

fără a fi plătiţi, reuşesc să răpună de plictiseală tot ce-i în jurul lor: de la

moderatoare pînă la cameramani.

Ucigaşi de rating sînt şi savanţii, specialiştii într-un domeniu, profesorii

universitari, lăsaţi în urmă, cît ai clipi din ochi de orice starletă cu năbădăi,

care e suficient să zică hm! şi ratingurile saltă voioase, mai ceva decît jună

Rodică a lui Alecsandri.

Marian Preda, invitatul anunţat la emisiunea căreia aveam să-i fiu lui

Nelu Barbu tovarăş de suferinţă, conținea toate datele pentru a ne prăbuşi

ratingul mult sub nivelul mării:

1) Era necunoscut publicului telespectator.

2) Era decanul Facultăţii de Sociologie din Bucureşti.

3) Era preşedintele unei alcătuiri văzute de mai toţi ca moartă înainte de

a se naşte.

Prestaţia lui Marian Preda în emisiune m-a convins că şi eu,

gazetar îmbătrînit în supravegherea României din 1968 pînă azi, sînt rob

prejudecăţilor mai ceva decît o fătucă din presă.

Omul a fost fermecător, cel puţin pentru mine, care fac alergie la

invitaţii înrăiţi în clişeele noului limbaj de lemn:

Cel al politicii postdecembriste.

Dincolo de ascuţimea răspunsurilor sale, am remarcat de îndată

abilitatea, o abilitate de politician cu experienţă în confruntările mediatice,

deşi cu prea multe apariţii TV nu se put