Senatorul USL Alexandru Petru Frătean a susţinut, marţi, declaraţia politică intitulată „Rolul şi performanţa instituţiilor responsabile pentru garantarea democraţiei şi a statului de drept, valori fundamentale ale social-democraţiei”, în care a arătat că Poliţia şi Jandarmeria Română sunt puncte de reper ale statului de drept”. „Vreau să le felicit pentru modul exemplar în care îşi fac datoria şi le îndemn, în moment aniversar, să continue să răspundă cu onoare în faţa cetăţenilor şi să nu abdice de la principiile care le-au consacrat. Sunt structuri care au trecut prin reforme profunde şi reorganizări instituţionale, dar care au înregistrat progrese importante. Colaborarea foarte bună pe care am avut-o, şi în calitate de Prefect, cu Poliţia şi Jandarmeria din judeţul Mureş, mă îndreptăţeşte să spun că putem vorbi astăzi cu mândrie despre performanţele lor. Apreciez operativitatea cu care răspund sarcinilor, eficienţa acţiunilor întreprinse, precum şi contribuţia la menţinerea echilibrului social, vitale într-un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO”, a subliniat senatorul Frătean.
Senatorul USL Alexandru Petru Frătean a susţinut, marţi, declaraţia politică intitulată „Rolul şi performanţa instituţiilor responsabile pentru garantarea democraţiei şi a statului de drept, valori fundamentale ale social-democraţiei”, în care a arătat că Poliţia şi Jandarmeria Română sunt puncte de reper ale statului de drept”. „Vreau să le felicit pentru modul exemplar în care îşi fac datoria şi le îndemn, în moment aniversar, să continue să răspundă cu onoare în faţa cetăţenilor şi să nu abdice de la principiile care le-au consacrat. Sunt structuri care au trecut prin reforme profunde şi reorganizări instituţionale, dar care au înregistrat progrese importante. Colaborarea foarte bună pe care am avut-o, şi în calitate de Prefect, cu Poliţia şi Jandarmeria din judeţu