Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Gîrtofan, reset și start din nou

Publicat in News Brasov, joi 11 aprilie 2013 ·

Gata pentru un nou început. O frază care poate sintetiza așteptările echipajului brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea înaintea Timiș Rally, etapa a doua a CNR Dunlop 2013, care va avea loc vineri și sâmbătă în orașul de pe malul Begăi și în împrejurimi. După ghinionul de la TESS Rally Dunlop, când s-au văzut nevoiți să abandoneze după o ieșire în decor, Giri și Adi promit să se revanșeze în fața fanilor la cursa din Banat.

„După ce am văzut la recunoașteri, se pare că va fi un raliu foarte interesant și frumos în același timp. Toate probele sunt frumoase, inclusiv cea lungă, chiar dacă pe o porțiune, în pădure, este un pic murdară. Sunt speciale pe care ți-e drag să pilotezi, mai ales că asfaltul este foarte bun. O singură probleme au unele, aceea că sunt prea scurte și «nu e loc de glumit». Va trebui să dăm maximum pentru a obține un rezultat important”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri a mai precizat că: „Mă bucur că am reușit să reparăm mașina după incidentul de la Brașov și să luăm startul la cursa de la Timișoara. Sperăm să nu avem probleme tehnice, ca să putem lupta astfel pentru un loc acolo, în față, unde țintește toată lumea. Vrem să facem un raliu bun, atât pentru noi, cât și pentru echipă. Ar cam fi și cazul!”

Gata pentru un nou început. O frază care poate sintetiza așteptările echipajului brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea înaintea Timiș Rally, etapa a doua a CNR Dunlop 2013, care va avea loc vineri și sâmbătă în orașul de pe malul Begăi și în împrejurimi. După ghinionul de la TESS Rally Dunlop, când s-au văzut nevoiți să abandoneze după o ieșire în decor, Giri și Adi promit să se revanșeze în fața fanilor la cursa din Banat.

„După ce am văzut la recunoașteri, se pare că va fi un raliu foarte interesant și frumos în același timp. Toate probele sunt frumoase, inclusiv cea lungă, chiar dacă pe o porțiune, în pădure, este un pic murdară

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 21 minute
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 21 minute
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 31 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 30 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 3 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 2 ore
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°