O iniţiativă legislativă depusă în Parlament prevede scutirea pentru o perioadă de doi ani de la plata creditelor bancare sau datoriilor către utilităţi pentru persoanele fără loc de muncă, sau pentru debitorii al căror salariu nu depăşeşte venitul mediu pe economie şi care au minimum doi copii în întreţinere.
Potrivit proiectului, debitorul trebuie să fie singurul întreţinător al familiei şi să facă dovada că nu are un loc de muncă, sau că are o problemă de sănătate acre nu îi permite să lucreze, susţine România TV.
În cazul în care ar fi adoptată, iniţiativa legislativă ar permite scutirea plăţilor şi pentru persoanele cu restanţe mari la ANAF.
Potrivit datelor oficiale, băncile din România au strâns credite neperformante în valoare de 50 de miliarde de lei. 200000 de români nu şi-au plătit de cel puţin trei luni ratele la bancă.
Proiectul se află la Senat şi a fost iniţiat de şase deputaţi: Babuş Radu, Diaconu Mihai-Bogdan, Dobre Mircea-Titus, Florea Daniel, Gust Băloşin Florentin şi Necula Cosmin.
Citeste mai mult pe RTV.NET
O iniţiativă legislativă depusă în Parlament prevede scutirea pentru o perioadă de doi ani de la plata creditelor bancare sau datoriilor către utilităţi pentru persoanele fără loc de muncă, sau pentru debitorii al căror salariu nu depăşeşte venitul mediu pe economie şi care au minimum doi copii în întreţinere.
Potrivit proiectului, debitorul trebuie să fie singurul întreţinător al familiei şi să facă dovada că nu are un loc de muncă, sau că are o problemă de sănătate acre nu îi permite să lucreze, susţine România TV.
În cazul în care ar fi adoptată, iniţiativa legislativă ar permite scutirea plăţilor şi pentru persoanele cu restanţe mari la ANAF.
Potrivit datelor oficiale, băncile din România au strâns credite neperformante în valoare de 50 de miliarde de lei. 200000 de români nu şi-au plăti