Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase lucruri pe care economia le aşteaptă de la procurori

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 aprilie 2013 ·

Săraci vom rămâne! Nu poate fi economie prosperă acolo unde legea se aplică selectiv, iar Justiţia nu funcţionează, după cum nu pot înflori parteneriate şi investiţii acolo unde proliferează înşelăciunea şi hoţia. Starea de precaritate a economiei româneşti este cauzată, într-un mai înalt grad, de necinstea generalizată din mediul de afaceri şi din sectorul public decât inabilităţilor antreprenoriale sau unei munci deficitare. Aşadar, cine spune că îl interesează doar economia, iar Justiţia este undeva în planul secund, greşeşte grav.

Dacă nu toţi conştientizăm importanţa pe care Justiţia o are în domeniul economic, interferenţa acesteia cu politicul este mai mult decât vizibilă. Dovadă şi bătăliile de la începutul acestei luni purtate în jurul numirii şefilor de Parchete. Am sesizat o preocupare majoră a mediului politic pentru nişte instituţii care au funcţionat atât de prost în ultima decadă încât chiar ne întrebăm de ce verdictul nu a mers în direcţia unei primeniri mai consistente a conducerilor cu rezultate proaste.

Mai degrabă case de producţii pentru show-uri media, Parchetele au apărat prea puţin interesul public prin acţiuni cu finalizări în instanţe pentru cazuri ale unor fenomene de hoţie, jaf şi corupţie care au proliferat în România ultimilor ani. Premierul Ponta ne asigură că păstrarea întrucâtva a status-quo-ului pentru Procuratură nu ar trebui să dea bătăi de cap unui executiv care, după ce a deblocat acest impas, poate trece la rezolvarea chestiilor importante ale naţiei. În definitiv, oamenii i-au votat pe politicieni nu ca să pună procurori, ci să dea drumul creşterii economice şi să ajute la crearea de locuri de muncă. Urăm succes guvernului dacă şeful lui consideră că economia poate fi îndreptată fără oprirea hemoragiei banului public şi relaţiilor nepotrivite din mediul de afaceri.

Europa este iarăşi mulţumită. Laolaltă, Com

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°