Cel de-al 13-lea Centru de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă din ţară a fost inaugurat, ieri, la Detaşamentul de Pompieri Constanţa Palas.
Amenajarea noului centru a fost posibilă datorită finanţării Rompetrol, în valoare de 80.000 de lei, şi a muncii depuse de angajaţii ISU Dobrogea, care au executat manopera.
La evenimentul de inaugurare au participat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, secretarul de stat în cadrul MAI Cătălin Constantin Chiper, generalul Dorel Grădinaru, de la Inspectoratul General de Aviaţie, generalul Ioan Baş, de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, directorul general al Rompetrol Rafinare, Sorin Graure, colonelul Viorel Jianu, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, şi mulţi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Partener de 4 ani al Fundaţiei SMURD, Rompetrol a finanţat 80.000 de lei pentru reamenajarea Centrului de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă. „Grupul Rompetrol sprijină şi în 2013 activitatea serviciului medical de urgenţă din România prin implementarea a două proiecte noi, asigurând, pe de o parte, combustibilul necesar intervenţiilor de pregătire ale SMURD, iar pe de altă parte contribuind la înfiinţarea unui centru regional de pregătire pentru salvatori, în zona Dobrogea. Prin aceste două proiecte în domeniul sănătăţii, mai exact contribuţia pentru intervenţiile SMURD pe care aeriană, cât şi sprijinul acordat pentru înfiinţarea unui centru de formare pentru salvatorii ISU Dobrogea, Grupul Rompetrol îşi reconfirmă angajamentul faţă de societate. Peste 4.000 de persoane rănite au fost ajutate şi prin contribuţia noastră în ultimii patru ani de parteneriat, iar acest fapt ne motivează să continuăm să ne implicăm în susţinerea şi sprijinirea salvatorilor