Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţescu: “Meciul cu Astra nu este unul special pentru mine!”

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 12 aprilie 2013 ·

După prima victorie în deplasare obţinută de elevii săi la Chiajna, Gigi Mulţescu este convins că alte două succese adăugate în următoarele două etape (astăzi, vineri de la ora 19 în disputa cu Astra Giurgiu şi respectiv peste o săptămână în întâlnirea de la Cluj cu Universitatea) i-ar scuti de grijile retrogradării în acest sezon pe alb-negri.

Despre partida cu Astra Giurgiu, antrenorul principal al gaziştilor a declarat joi după amiază, într-o conferinţă de presă că “deşi i-am pregătit pe giurgiuveni, pentru mine această partidă nu este una specială. Consider un dezavantaj faptul că a fost numit un alt antrenor la Astra Giurgiu, chiar înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaş. În astfel de cazuri jucătorii se motivează mult mai bine, dau totul pe teren. Oricum cunosc foarte bine echipa adversă şi voi acţiona în consecinţă. Mă cam încurcă faptul că Markovic nu va putea fi utilizat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, într-un moment în care linia de fund începuse să se omogenizeze. Mă gândesc să folosesc o formulă specifică partidelor pe teren propriu cu Radovic fundaş dreapta şi cu Muth în locul lui Markovic. De asemenea voi opera modificări şi în linia de atac, atât Roman cât şi Bawab urmând a fi rezerve, primul pentru că nu ştiu dacă va fi complet recuperat fizic după efortul depus la Chiajna, iar cel de-al doilea pentru indolenţa manifestată în aceeaşi partidă. Bawab este un jucător foarte utile pentru noi, dar jucătorul trebuie să înţeleagă că trebuie să respecte sarcinile de joc”, a mai spus cel supranumit SMURD-ul.

După prima victorie în deplasare obţinută de elevii săi la Chiajna, Gigi Mulţescu este convins că alte două succese adăugate în următoarele două etape (astăzi, vineri de la ora 19 în disputa cu Astra Giurgiu şi respectiv peste o săptămână în întâlnirea de la Cluj cu Universitatea) i-ar scuti de grijile retrogradă

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 43 minute
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 43 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°