Reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din ţară sunt nemulţumiţi că nu au fost chemaţi la consultări de către Ministerul Sănătăţii, pentru a discuta despre modul în care DSP-urile vor fi reorganizate.
Prezenţi la Conferinţa „Romanian Health Forum”, organizată de Medien Conferences, directorii Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) din teritoriu au criticat modul în care Ministerul Sănătaţii gestionează dezbaterea publică privind viitorul proiect de lege care va modifica modul de funcţionare al direcţiilor de sănătate publică din ţară. Măsura a fost anunţată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care estima, în luna martie, că prin reorganizările de la nivelul ministerului, al DSP-urilor şi al caselor judeţene de sănătate, se vor reduce aproximativ 3.000-4.000 de posturi.
„Ar fi trebuit să se creeze un grup de lucru, în care să fie invitaţi experţi din interiorul DSP-urilor, care să fi făcut o analiză pe fiecare regiune din ţară, iar apoi să se decidă ce instituţie se va reorganiza şi în ce fel. Există laboratoare în ţară care nu au autorizaţie, altele în schimb au şi sunt foarte eficiente. Acestea nu trebuie desfiinţate”, a declarat pentru Rl Horea Timiş, directorul DSP Alba.
Experţii din cadrul DSP-urilor nu au fost consultaţi de către minister pentru a veni cu propuneri la proiectul de lege ce va modifica statutul acestor instituţii. „Pe site-ul ministerului, am putut veni cu propuneri, dar noi am cerut o întâlnire de lucru, să discutăm cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Acest lucru nu s-a întâmplat. Eu cred că departamentul din cadrul DSP-urilor cu necesarul de vaccin ar trebui să fie păstrat. Centralizarea la nivel regional, dacă nu este făcută cu cap, va aduce şi dezavantaje”, a declarat ieri directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu.
La dezbatere a participat şi preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică, din Senat, Ion