Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎCCJ a decis reluarea procesului privind revendicarea pădurilor Bisericii din Bucovina

Publicat in Amos News, vineri 12 aprilie 2013 ·

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei revendică peste 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, va fi reluat. Decizia a fost luată vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Acest proces a fost suspendat la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru efectuarea unei expertize solicitată de instanţă, probă însă care era solicitată de RNP.

Decizia de suspendare a procesului a fost atacată de Arhiepiscopie la ICCJ care a decis, vineri, reluarea procesului la Curtea de Apel Cluj, a declarat avocatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Vasile Tudor. El a arătat că expertiza respectivă nu a fost solicitată de instanţă din oficiu, ci a fost o solicitare a RNP, motiv pentru care trebuie să achite întreaga sumă.

Tribunalul Suceava a admis, la mijlocul lunii martie 2007, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007 prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj Napoca unde se află pe rolul Curţii de Apel.

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 2 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum o ora
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 19 minute
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum 56 minute
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 3 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic / Trecerile ilegale ale frontierei sunt la cel mai scăzut nivel din 2020 / Imigraţia a ocupat un loc proeminent în alegerile prezidenţiale din 2024 - FOTO

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut o călătorie rară la graniţa dintre SUA şi Mexic, încercând să contracareze atacurile republicanilor privind imigraţia, transmite presa internaţională. Potrivit CNN, imigraţia a ocupat un loc proeminent

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 11 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 10 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 10 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°