Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr.Căescu a demisionat de la Casa de Sănătate

Publicat in Ceahlaul, vineri 12 aprilie 2013 ·

* “M-am considerat uşor incompatibilă”, a afirmat cea care ocupa un loc în Consiliul de Administraţie din partea Instituţiei Prefectului, dinaintea instalării lui George Lazăr… Iată că a venit vremea ca dr. Maria Căescu să demisioneze din Consiliul de Administraţie de la Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, unde reprezenta Instituţia Prefectului Neamţ, “ca să nu lase loc de interpretări”, după cum s-a exprimat domnia sa. Drept urmare, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a trebuit să propună pe altcineva pentru acest post şi aşa a ajuns dr. Victor Kirileanu, odată preşedinte al CAS Neamţ, pe fotoliul vacantat. “Când m-a întrebat domnul prefect care este statutul meu, eu am zis că fac parte şi din Consiliul de Administraţie de la spitalele “Sf. Nicolae” şi cel judeţean. Legea Sănătăţii prevede că, pentru a putea fi membru în CA la Casa de Asigurări de Sănătate nu trebuie să reprezinţi unităţile care au contract cu Casa şi nici să ocupi o funcţie publică de conducere. Având în vedere acest articol 310, din Legea 95, pe care, recunosc, l-am citit mai atentă acum, am considerat că este mai bine să demisionez din CA al CAS pentru a nu lăsa loc de interpretări, în sensul că unii ar putea spune că nu este legal să reprezint şi unitatea contractantă şi instituţia cu care se încheie contractul. M-am considerat şi eu uşor incompatibilă deşi, dacă stăm bine şi ne gândim, managerul de spital încheie contractul cu Casa şi nu CA-ul, dar e mai bine să nu las loc de interpretări”, a precizat dr. Maria Căescu, de la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. În locul domniei sale a fost numit, la propunerea DSP Neamţ, dr. Victor Kirileanu. “Domnul doctor cunoaşte legislaţia din domeniu, mai ales că a fost, o vreme, preşdinte la Casa de Sănătate Neamţ şi are experienţa necesară pentru a înţelege mecanismul prin care sunt contractate servicii medicale”, a spus dr. Magda Spânoiu, preşedinte dire

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum 36 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Surse Un medic de la Fundeni, suspectat că ar fi amenințat cu pistolul un alt șofer după o șicanare în București!

Ziua Constanta acum o ora
Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 2 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

MAE anunţă risc de incendii şi de furtuni în mai multe zone din Grecia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 3 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°