CFR SA a anunţat că ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii începând cu 1 ianuarie şi asigură instituţia că va acorda sprijin şi pentru “o eventuală” extindere a acestuia pentru perioada anterioară.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis la o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii CFR începând cu 1 ianuarie.
“Managementul companiei anunţă public că orice control este binevenit, atunci când e făcut cu bună-credinţă şi transparenţă, şi nu ca un instrument de presiune, exprimându-şi disponibilitatea de a oferi întregul sprijin echipei de verificare”, se arată într-un comunicat al companiei.
CFR precizează că acelaşi sprijin va fi acordat şi pentru “o eventuală” extindere a controlului pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie, scrie Mediafax.
Această extindere ar fi necesară pentru identificarea responsabililor pentru suspendarea licitaţiei de evaluare a activelor din toată ţara, ceea ce a provocat prejudicii importante companiei, prin creşterea impactului taxelor locale, de exemplu la Constanţa, potrivit administratorului reţelei feroviare publice.
“Licitaţia a fost suspendată pe 4 ianuarie 2013, cu 5 zile înainte de instalarea oficială a noului manager, pe motiv că este mai bine ca licitaţia să se desfăşoare la nivel regional, decât la nivel central, pentru toată ţara”, potrivit sursei citate.
În plus, extinderea verificărilor ar fi optimă pentru “aprofundarea” controlului dispus de CFR SA la Regionala CF Iaşi.
“Conducerea CFR SA este decisă să continue implementarea planului de transformare pozitivă a companiei, prin care a reuşit deja reduceri importante de costuri şi creşteri semnificative la capitolul încasări. Pe fondul reducerii arieratelor şi a rezolvării problemei stopajului la sursă, CFR SA se află în graficul