Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Dobra încurajează amenajarea unui mall în Piaţa Mihai Eminescu

Publicat in Bistriteanul, vineri 12 aprilie 2013 ·

Senatorul făcea referile la proiectul afaceristului Gelu Drăgan care, fără a avea autorizaţie de costruire, a început lucrările de amenajare ale unui mall. Dobra spune însă că primaria este datoare să încurajeze şi să ajute la punerea în aplicare a proiectelor de acest gen care sunt necesare pentru Bistriţa.

"Am luat şi eu cunoştinţă despre situaţia din Piaţa Mihai eminescu, cea legată de potenţialul mall. Spun astăzi cu toată tăria, pentru o primărie serioasă, rzonabilă, respectabilă, acea clădire nu trebuia să rămână acolo aşa. Dacă astăzi un înterprinzător privat are o intenţie în legătură cu ea primăria trebuie să fie primul lui partener, astfel încât să caute, după ce îl pune în legalitate, să îl ajute să îndeplinească un obiectiv dezirabil pentru noi toţi cetăţenii municipiului Bistriţa. Laud activitatea şi ideile domnului Drăgan (n.red investitorul), care uneori sunt exotice. Din punctul nostru de vedere iniţiativele domniei sale vin să întregească o ofertă necesară unui oraş, măcar din punct de vedere estetic", a declarat Dorin Dobra în cadrul unei conferinţe de presă.

Gelu Dragan are în plan să amenajeze un mall în zona Mihai Eminescu şi lucrările pentru realizarea acestuia au început deja. Afaceristul şi-a trimis muncitorii să se apuce de treabă cu toate că nu are autorizaţiile necesare eliberate de Primăria Bistriţa pentru a putea face lucrările respective.

Poliţia Locală l-a amendat cu 10.000 de lei şi i-a cerut acestuia să sisteze lucrările. chiar şi aşa muncitorii au fost surprinşi şi astăzi lucrând de zor, fără a ţine cont de faptul că autorităţile locale le-au cerut să oprească imediat lucrările.

Dorin Dobra a mai precizat că investitorul ar trebui neapărat să ceară autorizaţiile necesare pentru a continua amenajarea mall-ului fără a mai avea probleme cu autorităţile ori cu poliţia.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 20 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 31 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 15 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 45 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum o ora
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 41 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°