Cineva îmi scrie, nemulțumit de opțiunile mele politice, care nu concordă cu ale domniei sale, că mă preferă poet. „Ești mai bun în poezie” concluzionează, considerând că mi-a dat lovitura de grație. Cu riscul de a-l dezamăgi, îi răspund că asta îmi doresc și eu. Dragostea mea rămâne poezia. A fost mereu și probabil cu ea îmi voi duce zilele până la sfârșit. Îi aduc și argumentul că zilnic sau aproape zilnic, pe site-ul ampress.ro, postez o poezie, de cele mai multe ori o poezie de dragoste. Nădăjduiesc să le adun într-o carte anul acesta. Iată, făcându-i pe plac și cu speranța să nu-mi supăr prea tare ceilalți cititori, azi alătur acestei introduceri câteva versuri scrise de curând.
Când sunt îndrăgostit, scriu poezie
Vă văd contrariați, de ce cuvintele mele
Desenate în aer și uneori pe hârtie
Aduc un elogiu șoldurilor și sânilor și șoaptelor femeii
Pe care uneori îl numim poezie.
Am scris și încă mai scriu despre libertate
Uneori fac mitralieră din vorbele mele
Care par unora prea din topor
Oricum, neduse la bijutier și rebele.
Și totuși abandonând luptele toate
Sila de discursurile unor oameni-sicrie
Teafăr ca o dimineață care așteaptă roua
Dedic femeii – cui altcuiva? – o poezie.
Azi am văzut pe deal o pasăre ciudată
Pe piept purta un pian cu clape împerecheate
Pasărea-femeie se prefăcea neîncrezătoare când el zbura în jurul ei
Cred că-i scria versuri, fiindcă zbura în zig-zag pe-nserate.
Altădată am văzut cerbii desfăcând cetina
Cu coarnele lor ca o escadrilă de război
În pajiște îi așteptau ciutele
Și scena asta era mai puternică decât toate declarațiile de dragoste pe care le rostim noi.
Da, scriu cel mai adesea un fel de ordine de capitulare
Toate cărțile mele sunt o decl