Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Pe lângă fizic, voleiul îţi dezvoltă şi gândirea"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 aprilie 2013 ·

Antrenorul Sandu Kapelovies îndeamnă copiii să practice sportul cu mingea la fileu

1 /.

Ca multe alte ramuri sportive, voleiul românesc a cunoscut un regres după Revoluţia din 1989. Echipele româneşti n-au mai obţinut performanţe pe plan extern cum o făceau înainte, iar unele cluburi de tradiţie se zbat în mediocritate sau chiar au dispărut din peisaj. Există, totuşi, oameni care încearcă să-i dea voleiului românesc strălucirea de odinioară şi, în acest scop, caută să-i atragă pe cei mici către acest sport şi să-i formeze pentru marea performanţă.

Unul dintre aceştia este Sandu Kapelovies (61 de ani), fost voleibalist şi, în prezent, antrenor la Clubul Sportiv Spike Bucureşti, pe care tot el l-a înfiinţat în urmă cu cinci ani. Clubul îşi desfăşoară activitatea în sala de Sport a Liceului Teoretic „Eugen Lovinescu” (strada Valea lui Mihai, nr. 6, Sector 6, Bucureşti) şi are o secţie de volei destinată exclusiv fetelor, dar şi una de baschet, pentru băieţi.

„Sunt şi antrenor, şi femeie de serviciu”

„Am înfiinţat acest club împreună cu fiica mea cea mare, Andreea Căruţaşu, care pregăteşte echipa de baschet. Eu mă ocup de volei. Am practicat multă vreme voleiul, am jucat până aproape de 51 de ani, iar ulterior am antrenat echipa RATB Bucureşti. Pe urmă, cum nu puteam să mă rup de volei, am decis, acum 5 ani, să înfiinţez acest club. Aici, eu sunt şi preşedinte, şi antrenor, şi femeie de serviciu, dar îmi place enorm ceea ce fac”, ne-a povestit Sandu Kapelovies.

„Nu ne e uşor, pentru că avem cheltuieli mari. Numai chiria pentru sală ne costă 12.000 de lei pe lună. Dacă nu am măcar 20 de copii înscrişi, nu pot plăti chiria! Nu primim prea mult ajutor de nicăieri, trăim, practic, din banii părinţilor care îşi aduc copiii la clubul nostru. Părinţii plătesc şi baremurile de arbitraj, şi cantonamentele. În deplasări, ne ajută tatăl unei eleve, car

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°