“Casa îngerilor”, de Pascal Bruckner
Născut la Paris, în 1948, Pascal Bruckner, binecunoscut romancier și eseist contemporan, este o figură emblematică a intelectualității franceze. Este autor al mai multor romane, dintre care best seller-urile “Luni de fiere”, “Hoții de frumusețe”, “Palatul chelfănelii”, “Iubirea față de aproape” și eseurile “Noua dezordine amoroasă”, “Fanatica apocalipsei”, “Paradoxul iubirii”, “Căsătoria din dragoste”, au fost traduse în limba română și publicate la editura Trei.
“Casa îngerilor” este o comedie satirică ce ne poartă într-o călătorie înfiorătoare și fascinantă prin tenebrele Parisului. Parisul nu înseamnă doar clădiri impozante, firme luminoase, magazine de lux, vitrine strălucitoare, fast și prosperitate. Parisul înseamnă și oameni fără adăpost, cocioabe de carton, cerșetori, mizerie și suferință. Departe de imaginea stilizată ce le este oferită turiștilor există “celălalt Paris”, un oraș murdar, diferit de capitala pudrată și lustruită. “Antonin Dampierre, un parizian în vârstă de 30 de ani, foarte preocupat de înfățișarea sa, este personajul principal, alături de Paris, metropola decadenttă. Antonin lucrează într-o agenție imobiliară de lux, până în ziua în care, ratând o tranzacție din pricina a doi bețivi, se repede la unul dintre ei și îl omoară în bătaie. Într-un moment de iluminare, Antonin vrea să purifice lumea de cerșetori, așa că începe o căutare halucinantă prin Parisul epavelor umane. În această incursiune terifiantă în inima întunecată a Parisului, Antonin o cunoaște pe Isolde de Hanteluce, un fel de mamă a cerșetorilor, dedicată întrutotul umanității și care încearcă să-l salveze pe Antonin de angoasele lui. Atitudinea lui Antonin față de cerșetori trece de la ură la compasiune, de la milă la teamă. Teamă că, într-o bună zi, Antonin, sau oricare dintre noi, s-ar putea transforma în cerșeto