Prima veste bună: Gata, zice un amic, începe al treilea război mondial. Sărăcie mondială, sărăcie mondială, criză mondială, criză mondială, rețeta e completă. Mai mult, avem și nebunul dispus să arunce primul piatra, pe băiatul ăla rotofei din Coreea de Nord. Aproape că nu îți mai poți dori nimic. Ca să nu mai zic de americani, care au și voința și putința necesare desfășurării unei conflagrații de amploare, plus tradiție în domeniu. Ce să mai zic, omul are dreptate. Arsenale, inclusiv nucleare, este? Este! Criză este? Este! Nebun este? Slavă Domnului!
Cred, totuși, că un război mondial fără Germania la tobe nu va avea același farmec.
A doua veste bună: Procurorul Robert Cazanciuc are șansa de a deveni ministru al Justiției. Fost coordonator al biroului de presă al Ministerului Public, trecut pe la Externe, fost ploieștean. Mie îmi place! Pe vremea când Codruța a început frumoasa carieră de procuror general, Cazanciuc a amenajat Centrul de Presă al Ministerului Public. Cafea la discreție, apă, sucuri, caterincă, calculatoare, tot ce vrei. Pe vremea când Stamen Stancev şi Codruț Sereș erau vedetele primelor pagini ale ziarelor, a fost o chestie să nu mai stea toată presa la minus zece grade Celsius în fața Parchetului General, ci la căldurică. Nici nu mai treceam prin redacție, de bine ce era acolo. Meritul viitorului ministru, va avea presă bună. Pariu!
A treia veste bună: Hoții din cauza cărora s-a închis Luvrul sunt români. Felicitări! Băieții au dovedit că putem fi mai mult decât niște simpli șuți de portofele prin tramvaiele diverselor metropole europene. Iată că avem stil, cultură, standarde! La cât suntem de bine văzuți în Europa, să le dea Dumnezeu sănătate americanilor, că au schimbat cursul anteriorului război mondial, că umpleam dracului lagărele de concentrare. Să vedem ce-o mai urma…
No related posts.
Prima veste bună: