Un bătrân de 77 de ani, din comuna Slobozia Ciorăşti, s-a aruncat, joi seara, în fântâna din faţa şcolii din localitate. Gheorghe Popa a fost observat de un localnic atunci când s-a aruncat în puţ. Omul a sunat imediat la 112 şi a anunţat incidentul. În urma sesizării, primite la ora 22.00, „un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, un echipaj SAJ Vrancea şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună au ajuns la faţa locului. Unul dintre salvatori a coborât în fântâna adâncă de 5 metri în condiţii de siguranţă, asigurat cu hamuri, cordiţe de salvare şi având în dotare aparat de respirat autonom. Acesta a ancorat persoana decedată şi a adus-o la suprafaţă cu ajutorul colegilor din echipaj. Din nefericire, Gheorghe P., în vârstă de 77 ani, nu prezenta semene vitale şi a fost declarat decedat de medicul de pe ambulanţa SAJ”, a transmis locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi potrivit primelor verificări, bătrânul nu ar mai fi avut şi alte tentative de suicid. Cu toate acestea, s-a stabilit că a ameninţat în mai multe rânduri că-şi va pune capăt vieţii. „Poliţiştii din Slobozia Ciorăşti au fost sesizaţi despre faptul că P. Gheorghe, din localitate, s-a aruncat voluntar într-o fântână şi a decedat. Cadavrul a fost transportat la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au transmis poliţiştii vrânceni.
Oamenii legii vor discuta cu membrii familiei, pentru a afla ce probleme avea bătrânul, care să-l determine să-şi ia viaţa.
Un bătrân de 77 de ani, din comuna Slobozia Ciorăşti, s-a aruncat, joi seara, în fântâna din faţa şcolii din localitate. Gheorghe Popa a fost observat de un localnic atunci când s-a aruncat în puţ. Omul a suna