Ford va începe în aprilie producţia unui nou motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri la fabrica din Craiova, până la finele anului urmând ca acesta să fie realizat la alte cinci uzine ale constructorului auto american.
"Motorul de 1,5 litri este o apariţie esenţială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri. Odată cu lansarea celui mai nou motor al său cu consum redus, Ford are acum capacitatea de a construi 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual. Până la sfârşitul anului 2013 şase uzine Ford din Europa, Asia şi America de Nord vor produce motoare EcoBoost, triplându-se astfel numărul fabricilor care produceau astfel de motoare în 2010", se arată într-un comunicat al companiei.
Producţia motorului EcoBoost de 1,5 litri în patru cilindri - al cincilea membru al familiei EcoBoost - va debuta la uzina Ford din Craiova spre finalul acestei luni.
Noul motor va fi mai întâi introdus pe piaţa chineză pe noul Ford Mondeo, model care va fi lansat la finalul lunii aprilie la Salonul Auto de la Shanghai. Ulterior, motorul va echipa modelul Fusion în America de Nord în cursul acestui an, respectiv noul Mondeo în Europa.
Tehnologiile EcoBoost ameliorează atât consumul, cât şi emisiile de CO2 cu până la 20%, potrivit companiei.
Ford va începe în aprilie producţia unui nou motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri la fabrica din Craiova, până la finele anului urmând ca acesta să fie realizat la alte cinci uzine ale constructorului auto american.
"Motorul de 1,5 litri este o apariţie esenţială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri. Odată cu lansarea celui mai nou motor