Dacă nu îți sună telefonul în timpul unei piese de teatru, al unui concert sau chiar la cinematograf, atunci ești o nulitate în materie de critică de artă. Deci, numai bun să faci o aroganță și să susții niște proiecte culturale, unul mai festival și mai internațional decât altul. Fac o paranteză să vă spun că ideea expusă în detaliu pe we-are-here.ro aparține celor de la MyKey, care au descoperit că sunt mulți uituci pe lumea asta, așa că le păstrează ei dublurile la chei, contra cost, și, când a dat uitarea peste tine, îi suni și te scot din bucluc. Vedeți cum se leagă? Ei sunt acolo, noi suntem aici și mai sunt destui cu un calculator în față, gata să dea clic și să doneze astfel cinci euro pentru unul din proiectele teatralo-cinematografico-etc. puse la bătaie. Ideea e grozavă, fiindcă gâdilă orgoliul publicului, donatorul urmând să-și găsească numele pe afișul evenimentului sponsorizat, caz în care nu vei rata să te afli în sală.
No related posts.
Dacă nu îți sună telefonul în timpul unei piese de teatru, al unui concert sau chiar la cinematograf, atunci ești o nulitate în materie de critică de artă. Deci, numai bun să faci o aroganță și să susții niște proiecte culturale, unul mai festival și mai internațional decât altul. Fac o paranteză să vă spun că ideea expusă în detaliu pe we-are-here.ro aparține celor de la MyKey, care au descoperit că sunt mulți uituci pe lumea asta, așa că le păstrează ei dublurile la chei, contra cost, și, când a dat uitarea peste tine, îi suni și te scot din bucluc. Vedeți cum se leagă? Ei sunt acolo, noi suntem aici și mai sunt destui cu un calculator în față, gata să dea clic și să doneze astfel cinci euro pentru unul din proiectele teatralo-cinematografico-etc. puse la bătaie. Ideea e grozavă, fiindcă gâdilă orgoliul publicului, donatorul urmând să-și găsească numele pe afișul evenimentului sponsorizat, caz î