În aceste zile, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti este teatrul unui război de ”secesiune”: un grup de dascăli, susţinut de fostul decan Vlad Nistor (deputatul PNL), propune ruperea instituţiei în două pentru a înfiinţa o nouă Facultate de Studiu al Patrimoniului.
Marea majoritate a profesorilor acuză faptul că, sub masca dezvoltării studiului istoriei, ar fi de fapt orgolii şi interese personale pentru a ajunge la putere, iar o astfel de scindare nu e oportună.
Întregul scandal a izbucnit odată cu memoriul trimis de Departamentul de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei (DIAAIA), din cadrul Facultăţii de Istorie, rectoratului Universităţii Bucureşti privind înfiinţarea unei noi instituţii de învăţământ ce ar purta titulatura de ”Facultatea de Studiu al Patrimoniului”.
Noua facultate ar trebui să preia de la Facultatea de Istorie nu doar întreg departamentul mai sus amintit, ci şi o bună parte din patrimoniul material, săli de studiu, amfiteatre, bibliotecă etc. Iniţiatorii proiectului sunt deputatul liberal prof. Vlad Nistor, fost decan al Facultăţii de Istorie în perioada 2004-2012, Daniela Zaharia, lector-universitar la aceeaşi facultate, împreună cu întreg departamentul DIAAIA.
Iniţiativa acestora a stârnit un val de nemulţumire şi de furie din partea celorlalţi profesori de la Facultatea de Istorie. Aceştia îşi acuză colegii, pe care-i numesc „secesionişti”, de o „amputare a facultăţii”, de „încălcarea legislaţiei în vigoare”, care „aduce prejudicii reale şi grave programelor de studii acreditate în cadrul Facultăţii de Istorie”.
Mai mult, „secesioniştii” sunt acuzaţi că „nu ştiu să piardă”, aluzie la faptul că, deşi toţi decanii Facultăţii de după Revoluţie au fost profesori de Istorie Antică, după ce a ajuns decan un profesor de la un alt departament (Adrian Cioroianu - specializat în Istoria Conte