Nu am obiecţii violente la cele patru semifinaliste
Fără să ştiu azi, vineri dimineaţă, ce va fi la prînz, cînd se vor stabili semifinalele în acest meci Spania - Germania, mă grăbesc să scriu că acest careu de aşi îmi apare logic, normal şi întru totul îndreptăţit. Cele patru sînt tot ce are mai bun, fotbalistic vorbind, continentul nostru buimac în atîtea alte domenii. Măcar aici, în fotbal, Europa se dovedeşte capabilă să-şi selecteze valorile. E greu să obiectezi violent - cum altfel? - la această potriveală corectă în ansamblul rezultatelor tur-retur. Desigur, se poate discuta - chiar cu vociferări mînioase, de ce nu Malaga în locul lui Dortmund, sau chiar de ce nu PSG-ul care a chinuit-o rău pe Barca… Nu ridic glasul, îmi propun să fiu calm: chiar dacă ne-au lăsat un final antologic şi arbitri execrabili, Malaga, oricît mi-a plăcut cu Joaquin al ei în frunte, nu e totuşi peste un Dortmund care, doar marţi seară, în tot sezonul ei european, a luat lucrurile prea uşor şi era s-o coste. În schimb, după evoluţia tur-retur în faţa parizienilor, Barca îmi apare acum drept cea mai vulnerabilă dintre cele patru semifinaliste.
Nu-mi vine lesne s-o scriu: de-o viaţă ţin la ideea fotbalului în 11, am rezerve ori de cîte ori aud de “geniul care face diferenţa”, nu am obosit în a susţine că Xavi şi Iniesta sînt decisivi în jocul lui Messi, dar după seara de miercuri nu pot să nu văd că fără Messi, chiar Xavi, Iniesta şi ceilalţi nu sînt - în meciurile decisive, desigur - deloc indiscutabili. Messidependenţa - foarte bună expresie - nu mă entuziasmează, dimpotrivă, mă tulbură. Cu un Ancelotti care ştie, cu alţi cîţiva, puţini, să-i citească pe catalani, cu un Ibra, şi el dintre cei care fac diferenţa, PSG-ul a silit Camp Nou-ul să se roage pentru un 1-1. Încă un egal ca acesta - cît o victorie, cum se zice - şi fanul Barca din mine începe să fie ipohondru, dac
