Dacă ne referim doar la ultimul secol, avem doi scriitori care l-ar fi împlinit în 2013: poetul avangardist Gherasim Luca, mort la Paris în 1994, şi Aurel Baranga, mort la Bucureşti în 1979, avangardist şi el în prima tinereţe, autor de comedii de succes mai apoi, ambii ca şi uitaţi astăzi, deşi din motive diferite. Din aceeaşi generaţie, numai cu zece ani mai tineri, născuţi în 1923, sunt câţiva scriitori importanţi, cu destine foarte diferite.

Monica Lovinescu are prea puţină nevoie de prezentare după 1989, ca şi înainte. Numele ei se leagă de cronica literară a postului de radio „Europa liberă”, pe care a ţinut-o cu o autoritate necontestată vreme de decenii. Vocea i-a fost ascultată de toată suflarea intelectuală românească. Tocmai după voce a fost recunoscută pe stradă, când a revenit în ţară după revoluţie. Paul Georgescu i-a fost adversar ideologic până la moarte. Critic dogmatic în anii 1950, liberal stângist în anii 1960-1970, romancier original în aceeaşi din urmă perioadă, şi-a spălat în parte păcatele susţinând generaţia noastră, în anii ecloziunii ei pe scena literară. Altă posteritate are Constantin Ţoiu, mort în 2012, înainte de a fi împlinit 90 de ani. După stilizări de traduceri din rusă şi un roman compromiţător, Moartea în pădure, din 1965, uitat, din fericire de toată critica, şi-a legat numele de câteva romane curajoase şi foarte valoroase, publicate în anii 1970- 1980, care au dat tuturor sentimentul că aparţine falangei de prozatori şaizecişti, care au schimbat faţa romanului nostru îmbibat până atunci de realism-socialist.

Generaţia 1960, care vine la rând, are trei reprezentanţi de seamă: un romancier, Alexandru Ivasiuc, dispărut la cutremurul din 1977, un poet, Nichita Stănescu, dispărut la 50 de ani, în 1983, dublu aniversat, aşa dar, anul acesta, şi un critic şi istoric literar, E. Simion, singurul octogenar încă activ