Paştele este, alături de Naşterea Domnului, Crăciunul, una dintre cele mai importante sărbători creştine, plină de tradiţii şi semnificaţii străvechi, mult mai vechi decât sărbătoarea în sine.
Ziua de Sâmbătă Mare este un moment tensionat în fiecare casă, momentul în care toate gospodinele au multe de pregătit pentru ca pe masa din prima zi de Paşte să se găsească toate preparatele tradiţionale: ouă roşii, pască şi carne de miel. Dacă nu au avut timp, gospodinele vor trebui să se trezească sâmbăta dis de dimineaţă să pregătească, după obicei, cele necesare.
Cât va costa masa de Paşte
Pe masa de Paşte trebuie neapărat să existe ouă roşii, obicei transmis din timpuri străvechi, cu 2000 de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos. Una dintre legendele ajunse până la noi spune că însăşi Maica Domnului ar fi pus un coş cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaţilor că să-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieţii, care a curs peste ouăle din coş, le-a înroşit.
Ouăle de pe masa de Paşte, cu semnificaţie religioasă, cele care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat şi bucuria Învierii, trebuie să fie, aşadar, întotdeauna roşii. Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paşte până la Înălţare şi se rosteşte cu bucurie formula tradiţionala „Hristos a înviat!”, la care cealaltă persoană răspunde, cu sufletul pătruns de dragoste şi respect faţă de evenimentul sărbătorit, „Adevărat a înviat!”
Se crede că mielul de Paşte este bine să fie sacrificat în Vinerea Mare făcându-se, în acest fel, o apropiere între sacrificiul lui Hristos, care este răstignit, şi cel al mielului, care este unul din simbolurile sub care, înainte de instituirea oficială a religiei creştine, era reprezentat Domnul Iisus Hristos. Friptura de miel şi drobul sunt feluri de mâncare care trebuie să