Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii chinezi vor să implementeze proiecte ample în România

Publicat in Curierul, vineri 12 aprilie 2013 ·

O delegaţie a companiei Ghezouba International Engineering Co (CGGC) din China a fost prezentă, miercuri, în Maramureş. Aceştia au răspuns invitaţiei senatorului Liviu Marian Pop, fiind interesaţi să implementeze proiecte ample în acest judeţ. Lin Li, marketing manager, şi Shi Li, vicepreşedintele concernului CGGC, însoţiţi de senatorii Liviu Marian Pop, Alexandru Cordoş, prefectul Anton Rohian, precum şi specialişti, s-au deplasat la Barajul Runcu pentru a vedea exact care este situaţia la faţa locului. Delegaţia din China a primit promisiuni din partea conducerii judeţului că vor avea parte de deschidere pentru tot ceea ce înseamnă investiţii la nivelul Maramureşului.

De asemenea, conducerea companiei chineze a fost prezentă şi în Cluj-Napoca, unde a participat la o întâlnire strategică de implementare a proiectelor de infrastructură zonală. Compania chineză va iniţia unul dintre principalele proiecte ale Guvernului României, şi anume hidrocentrala de acumulare de la Tarniţa- Lăpuşteşti. Senatorul Alexandru Cordoş a punctat necesitatea acestei investiţii pentru judeţul Cluj printr-un parteneriat public-privat. În cadrul acestei vizite s-a organizat o întâlnire de prezentare a proiectelor de însemnătate pentru judeţul Cluj: Hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, Spitalul Regional de Urgenţă şi Autostrada Transilvania. Vizita delegaţiei străine în judeţul Cluj reprezintă un pas foarte important pentru crearea unui parteneriat stabil şi prosper între cele două ţări. Înaintea vizitei din Cluj, delegaţia chineză a participat în Bucureşti la numeroase discuţii cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, urmând ca în timpul acestei săptămâni să se stabilească o întâlnire cu ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de interes naţional şi Investiţii străine, Dan Şova. Reprezentanţii companiei CGGC au fost primiţi şi în Senat de către senator

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 56 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 24 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 24 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 40 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 54 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 6 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°