Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verificări la primării privind modul de intervenţie în caz de incendii de vegetaţie

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

O echipă formată din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi ai Direcţiei Silvice au desfăşurat o acţiune de verificare a reprezentanţilor mai multor primării privind cunoaşterea modurilor de preîntâmpinare a incendiilor de vegetaţie.

Vizate au fost în special localităţile în care s-au semnalat astfel de probleme, respectiv Străoane, Fitioneşti, Soveja şi Vulturu. În total au fost controlate 16 primării. „În ge¬ neral primăriile sunt pregătite să intervină în astfel de situaţii, dar la toate primăriile se simte lipsa mijloacelor financiare”, ne-a declarat Petrică Niţu, comisar şef al Gărzii de Mediu Vrancea.

Pentru prevenirea incendiilor de vegetaţie, autorităţile locale trebuie să aibă în dotare puncte de intervenţie în care să existe cel puţin un stingător şi ustensile de intervenţie, respectiv găleţi, lopeţi, topor. De asemenea, în fiecare localitate trebuie să existe o persoană desemnată şi instruită să intervină în situaţii de urgenţă.

O echipă formată din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi ai Direcţiei Silvice au desfăşurat o acţiune de verificare a reprezentanţilor mai multor primării privind cunoaşterea modurilor de preîntâmpinare a incendiilor de vegetaţie.

Vizate au fost în special localităţile în care s-au semnalat astfel de probleme, respectiv Străoane, Fitioneşti, Soveja şi Vulturu. În total au fost controlate 16 primării. „În ge¬ neral primăriile sunt pregătite să intervină în astfel de situaţii, dar la toate primăriile se simte lipsa mijloacelor financiare”, ne-a declarat Petrică Niţu, comisar şef al Gărzii de Mediu Vrancea.

Pentru prevenirea incendiilor de vegetaţie, autorităţile locale trebuie să aibă în dot

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Modificări de ultimă oră pe pachetul de austeritate pentru care Guvernul Bolojan își asumă acum răspunderea în Parlament. Ce se întâmplă cu contribuția la sănătate pentru pensii

HotNews acum 37 minute
Guvernul a operat modificări de ultimă oră la proiectul legilor austerității, scrie economica.net. Potrivit sursei citate, subvenția pentru partidele politice se reduce cu 40%, contribuția la sănătate (CASS) pe pensiile de peste 3.000 de lei se va a

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°