Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR tot așteaptă prima victorie

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 12 aprilie 2013 ·

CFR va juca în această seară în Gruia împotriva celor de la Pandurii Târgu Jiu, un meci din cadrul etapei a 26-a a Ligii 1.

„Feroviarii“ caută de aproape două luni prima victorie în 2013 și speră să o obțină azi împotriva echipei de pe locul cinci.

CFR are o serie incredibilă de meciuri fără victorie. Clujenii nu au câștigat nici unul din cele șase meciuri jucate în Liga 1 și a pierdut ambele întâlniri din Europa League cu Inter Milano. Pentru „feroviari“ urmează însă două partide care le sunt la îndemână: meciul cu Pandurii, din această searaă, echipa olteană fiind doar o umbră a celei care a avut un parcurs foarte bun în tur, și disputa de la Bistrița, cu Gloria, „lanterna roșie“ a Ligii 1.

În ciuda parcursului incredibil de modest al campionilor, antrenorul Paulo Sergio a declarat, înainte de meciul cu Pandurii, că nu își face griji în privința postului său. „Preocupările mele sunt concentrare spre echipă, spre antrenamente, nu mă interesează ce se scrie în presă, pentru mine contează doar ceea ce vorbesc cu șefii“, a spus portughezul. Acesta crede că echipa sa a avut și ghinion. „Atmosfera de la lot nu e perfectă, nici nu are cum să fie în condițiile astea. Chiar dacă nu am reușit nici o victorie, în ultimele partide jocul nostru s-a îmbunătățit, însă nu punctăm la capitolul eficiență Din păcate, fotbalul nu este corect cu noi, dar trebuie să fim puternici, să ne îmbunătățim jocul și să câștigăm“, a mai spus Sergio. Tehnicianul CFR-ului a menționat și faptul că nu a avut niciodată o serie de meciuri fără victorie așa de lungă precum cea prin care trece campioana.

Meciul dintre CFR Cluj și Pandurii Târgu Jiu se va disputa în această seară, de la ora 21.30 pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ și va fi transmisă în direct de DigiSport 1. Partida este considerată cu grad mediu de risc, iar securitatea specta

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 57 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 41 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

ANPC a controlat peste 153 de operatori economici pe litoral, în iulie / Comisarii au dat amenzi de aproape 900.000 de lei, iar 24 de unităţi, închise temporar / Printre nereguli: produse expirate, mucegai şi insecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în prima săptămână din iulie, peste 153 de operatori economici pe litoral şi au dat amenzi de aproape 900.000 de lei. Printre cele mai importante nereguli au fost:

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°