Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii vor să se remonteze cu CFR

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 aprilie 2013 ·

Gorjenii joacă astăzi în Ardeal şi cred că pot obţine un rezultat bun cu „ceferiştii“ lui Paulo Sergio

Pandurii Târgu Jiu joacă astăzi, de la ora 21.30 (Digi Sport 1), în deplasare, cu CFR Cluj, partida contând pentru etapa a 26-a din Liga I. După „duşurile reci“ cu Rapid şi Petrolul Ploieşti, gorjenii au tras tare în ultimele zile la antrenamente şi sunt decişi să-şi mai spele din păcate în confruntarea din Ardeal.

Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ, care revine în această partidă după o pauză de aproximativ două săptămâni, cauzată de o accidentare, a recunoscut că atmosfera de la lot este destul de apăsătoare, dar că fiecare jucător se gândeşte numai la redresarea echipei. „Am început antrenamentele, acum sunt apt. Între timp s-au pierdut două meciuri, din păcate, ne îndepărtăm de obiectiv… Nu ştiu dacă este presiunea mare, dar în retur toate echipele se mobilizează mai bine, iar, când joacă cu Pandurii, toţi se mobilizează. Ne văd ca o echipă bună şi asta ne face meciurile mai grele. Ar trebui să ne motivăm şi noi. Nu ştiu ce a lipsit echipei până acum. Ce ştiu sigur acum e că ne lipsesc victoriile! Am avut perioade şi în tur, când orice făceam, nu intra mingea în poartă. La Constanţa, acasă cu Severin şi Mediaş. Astea sunt perioadele. Iar atmosfera e întreţinută de rezultate“, a declarat mijlocaşul gorjenilor în cadrul unei conferinţe de presă. „S-a dovedit că nu face bine echipei atunci când impresarii stau cu ochii pe jucători. Nu e bine la nici o echipă. Cât ai vrea să te concentrezi, e inevitabil să nu-ţi zboare gândul şi în altă parte. Dar mai depinde şi de caracterul fiecăruia“, a spus Voiculeţ.

„Nu este nimic pierdut“

Insuccesele din ultimul timp au coborât-o pe Pandurii Târgu Jiu de pe locul trei, pe locul cinci, iar obiectivul poate fi pus în pericol dacă trupa lui Cristi Pustai nu-şi revine rapid. Claudiu Voiculeţ este însă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 35 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 41 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°