În aşteptarea L'écume des jours,ecranizarea celui mai cunoscut şi mai frapant roman al lui Boris Vian „Spuma zilelor“(ecranizare care se va lansa în Franţa, probabil şi în alte teritorii, la sfârşitul acestei luni), m-am uitat la penultimul documentar al regizorului francez Michel Gondry,

Spinul din suflet.

Cunoscut pentru filmele sale de ficţiune Eternal Sunshine of the Spotless Mind, The Science of Sleep sau Be Kind Rewind, Gondry are întotdeauna abordări extrem de imaginative, fie că e vorba de lucrul cu miniaturi (machete de trenuri), de concepte metatextuale (intriga din Be Kind Rewind implică 2 prieteni, care refilmează fără buget, în spatele blocului, o serie de filme de succes) sau de idei metafizic-tehnologice (în Strălucirea eternă a minţii neprihănite, persoanele traumatizate în urma relaţiilor sentimentale îşi pot şterge amintirile dureroase printr-un procedeu tehnic). Gondry e un cineast interesant, foarte creativ şi mereu inovator.

În Spinul din suflet, regizorul francez documentează o parte din istoria rudelor sale, concentrându-şi atenţia asupra unei mătuşi ce pare să definească esenţa familiei: forţă vitală, dedicare profesională, abilităţi de conducător, apetenţă pentru noutate/ avangardă şi, nu în ultimul rând, bucurie de viaţă.

Suzette Gondry a fost educatoare, începându-şi activitatea la mijlocul anilor ’60 într-un sat izolat de munte. Imediat după terminarea războiului dintre Franţa şi Algeria, statul francez s-a confruntat cu un val de imigranţi arabi, ai căror copii au intrat, complet nepregătiţi, în sistemul francez de învăţământ. Documentarul lui Gondry reface în ordine cronologică parcursul profesional al mătuşii Suzette, arhivând în paralel şi relaţiile de familie „administrate” de aceasta. Titlul filmului provine de la descrierea relaţiei dintre mătuşă şi fiul ei, a cărui homo