Silviu Prigoana a facut o serie de dezvaluiri in cadrul unei emisiuni de la Antena 1.
Omul de afaceri este de parere ca fosta lui sotie si Mihai, actualul ei iubit, sunt impreuna din toamna anului trecut, perioada in care Adriana spunea ca nu are pe nimeni.
"Am informații că trăiau din noiembrie împreună. Chiar și așa, oficial ei au început relația de la 1 ianuarie, iar divorțul a fost pronunțat abia pe 23 ianuarie. Legal vorbind, relația a fost una adulterină. Eu am fost corect față de ea, față de copii; i-am respectat și am ales să am o relație abia după divorț, relație care a început pe 6 martie", a declarat Silviu Prigoană.
In ceea ce priveste relatia pe care o are cu Ramona, Silviu prigoana a declarat ca si-a anuntat fosta sotie cand a inceput sa iasa cu doctorita.
"Ea e femeia care mă iubește și nu am nimic împotrivă. Mi-a zis că mă iubește în direct, iar eu am să-i spun în reluare. Ea este o femeie superbă din mediul academic. Legat de ea, eu am anunțat-o sincer pe Adriana prin sms că am o prietenă. Adriana m-a anunțat pe Facebook că s-a terminat totul. Pe Adriana am iubit-o și încă o iubesc chiar și acum încă 50%, că restul s-a dus la doctoriță. M-a sunat fiul meu și mi-a zis că a aflat că am o nouă iubită pe care vrea să o cunoască. I-am promis că vom merge zilele următoare", a comentat Prigoană.
Culmea este ca la aproape un an de la despartirea de sotia lui, Silviu Prigoana sustine ca inca o mai iubeste pe vedeta si ca el nu si-a dorit sa se separe.
"Eu nu m-am despărțit de Adriana. Eu am fost părăsit. La 30 de zile după a luat copiii și a părăsit domiciliul, am depus actele de divorț. Nu am niciun sentiment de vinovăție, nu am greșit cu nimic. Nu m-am dus să-mi văd copiii, pentru că nu aveam Hummer. Ca să ajungi la casa aia îți trebuie Hummer. Plus că nu aveam o hotărâre judecătorească care să îmi permită. Dacă mă duceam