Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protocoale, pacienţi, transparenţă

Publicat in Viata Medicala, vineri 12 aprilie 2013 ·

Există soluţii pentru îngrijire de calitate în România? Există, crede Alina Culcea, vicepreşedintă a Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Genericele, potrivit datelor din piaţă, acoperă (în volum) 65% din tratamentul farmacologic administrat în ţara noastră, la o valoare de doar 30% din piaţă. Pornind de la o realitate nu tocmai plăcută, în ce priveşte aderenţa medicilor din spitalele româneşti la protocoalele de tratament, dr. Cristina Vladu, consilier al ministrului sănătăţii, a afirmat că mai este foarte mult de lucru, nu numai la creşterea aderenţei practicienilor, ci şi la definirea ghidurilor şi protocoalelor. Prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie (SRP) spune însă că problema nu ar fi neapărat elaborarea, cât implementarea protocoalelor: „Nu este suficient să-l publici şi după aceea să nu se mai întâmple nimic“. Protocolul ar trebui să stea curent pe masa medicului, de la cel de familie până la specialist, astfel încât acesta să-şi ritmeze actul medical şi reacţia în funcţie de respectivul document. În ce priveşte pneumologia, profesorul Mihălţan spune că există zece protocoale naţionale, care, deşi făcute într-un heirupism tipic românesc, ar fi trebuit să fie, dar nu prea au fost actualizate la fiecare doi ani“. Şi atunci, se întreabă profesorul, ce trebuie să facă un medic în momentul în care dispune de un astfel de protocol: să-l respecte pe acesta sau ghidul internaţional? Pentru că ghidul străin se actualizează mult mai repede decât protocolul neaoş. De altfel, potrivit medicului citat, nici în ţări cu tradiţie din acest punct de vedere, unde într-adevăr se ritme Publicitate ază actul medical după protocoale, nu se reuşeşte o aliniere la standardele unui protocol mai mare de 40%. Nemulţumit de faptul că asociaţiile de pacienţi „nu prea sunt cooptate“ în elabora

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 51 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 12 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum 55 minute
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°