Repere biografice. Cel ce va fi numit „un Michelangelo pentru Hitler” a fost băiatul unui tăietor în piatră care a decis la 15 ani să devină sculptor, după ce a văzut într-un muzeu din Dusseldorf lucrarea „Vârsta de bronz” a lui Rodin; de altfel, el a rămas toată viaţa foarte apropiat de artiştii şi arta franceză. După ce a studiat sculptura şi arhitectura la Academia de artă din Dusseldorf, între 1927 şi 1934, Breker a lucrat la Paris, unde a făcut parte din cercul apropiat al unor persoanlităţi artistice precum Jean Cocteau, Jean Renoir, Sonia şi Robert Delaunay, Charles Despiau, Man Ray, James Joyce, Constantin Brâncuşi, Maurice de Vlaminck, Fernand Léger, Ernest Hemingway. Revenit în Germania, Breker, a rămas pe tot timpul celui de-al Treilea Reich un artist preferat şi susţinut personal de Hitler, în ciuda repetatelor denunţuri împotriva sa şi a refuzului său de a accepta ceea ce regimul nazist condamna drept „artă degenerată” (Entartete Kunst).

Deşi a executat numeroase comenzi de artă monumentală în beneficiul regimului nazist, Breker şi-a folosit adesea simpatia ce i-o manifesta Hitler şi influenţa pe care o avea în cercurile înalte ale ierarhiei naziste pentru a salva de la deportare sau execuţie nu numai artişti sau lucrători francezi sau evrei, dar şi alte personalităţi. A fost cazul actorului Jean Marais (1913-1998), care bătuse un ziarist colaboraţionist, dar fiind apropiatul lui Jean Cocteau, (1889-1963) care era prietenul lui Breker, a fost salvat de intervenţia acestuia. Urmare a acestor intervenţii, Hitler a afirmat despre artişti că ei sunt „Parsifal-ii politicii”. Pe timpul ocupaţiei germane în Franţa, deşi Breker era perceput drept un artist nazist, la expoziţia sa deschisă la Paris pe 15 mai 1942 au participat numeroase nume celebre ale culturii franceze, precum Aristide Maillol, Charles Despiau, Paul Belmondo, Jean Cocteau, Pierre Dr