Pescăruşul

Teatrul German din Timişoara.

Regia: Yuri Kordonsky.

Distribuţie: Ioana Iacob-Arkadina, Horia Săvescu- Treplev, Franz Kattesch-Sorin, Olga Török-Nina, Rareş Hontzu-Şamraev, Eniko Blenessy-Polina, Anne-Marie Waldeck-Maşa, Georg Peetz-Dorn, Radu Vulpe-Trigorin, Konstantin Keidel-Medvedenko, Aljosca Cobeţ- Iakov.

Decorul şi costumele: Dragoş Buhagiar.

Dramaturgia: Valerie Seufert.

Cam atunci, lumina îşi coboară privirea, făcîndu- se că nu vede cum se strecoară întrebările şi neliniştile, cum umbrele timpului misterios se prepară ca să-şi facă simţită prezenţa.

Atunci, în intervalul ce precede răsăritul Lunii, se fac transformări pe pămînt, în cer şi în oameni pentru ca ficţiunile teatrale să-şi intre în drepturi. Să seducă. Să cucerească. Cred că e bine să ne gîndim, din cînd în cînd, la asta. Dacă nu facem un pas în faţă spre această întîlnire cu lumea teatrului, a Lunii şi a nopţii vom rămîne cu viaţa-de-toate-zilele. Nu-i rău deloc nici aşa. Dar nu ne vom zări continuarea fiinţei şi a minţii, a celor ce ne zbuciumă şi ne locuiesc în taină, a celor pe care le îndepărtăm ca să nu ne apese, a celor ce ies din rutină şi din prejudecată. Teatrul este întîlnirea cu noi înşine. Teatrul este dialogul cu Eu-l fiecăruia şi cu Celălalt.

Pescăruşul lui Cehov este un manifest despre Teatru. Despre iubire. Şi despre dureroasele lor seducţii. Aici este vorba despre oameni, artişti şi arta lor. O artă care frămîntă doar dacă cei care o fac sînt frămîntaţi. Despre umanitate. Şi fragilitate. Şi chiar despre vulnerabilitate. Despre vanitatea de a crede că arta este mai presus de orice. Şi că ea implică gloria. Vibraţia unui text, a unei scriituri, energia unei forme de spectacol vin să ne locuiască şi să ne împlinească atunci cînd sîntem deschişi să ne acceptăm. Cînd am hotărît că vrem să ne uităm în oglin