Deşi cei mai mulţi consideră această pornire drept poftă sau lăcomie, cercetătorii germani susţin că au descifrat misterul pentru care unele gustări sau deserturi ne par pur şi simplu imposibil de mâncat în cantităţi mici.
Pofta pe care este foarte probabil ca fiecare dintre noi să o simtă pentru un anumit aliment are o explicaţie ştiinţifică, fiind ceea ce oamenii de ştiinţă numesc “hiperfagie hedonistă”: pornirea de a mânca excesiv mai degrabă din plăcere decât din cauza foamei, scrie Daily Mail.
“Supraconsumul recreaţional poate apărea în viaţa fiecăruia la un moment dat în viaţă – iar forma cronică este un factor cheie în epidemia de supraponderalitate şi obezitate”, explică doctorul german Tobias Hoch.
Dr Hoch şi echipa lui de la Universitatea din Erlangen-Nuremberg au efectuat un experiment în cadrul căruia au scanat creierele unor şobolani în timp ce mâncau fie chipsuri, fie un amestec praf de grăsime şi carbohidraţi sau granule obişnuite.
Dintre acestea, şobolanii s-au dovedit a fi mult mai interesaţi de chipsuri, în ciuda mixului de grăsimi şi carbohidraţi, care conţinea acelaşi număr de calorii, în timp ce granulele au fost cel mai puţin dorite.
Potrivit doctorului Hoch, efectul cartofilo, sau al chipsurilor asupra activităţii creierului poate fi doar parţial explicat de conţinutul de grăsime şi carbohidraţi, în contextul în care se consideră că nivelurile mari de grăsimi şi carbohidraţi trimit semnale de plăcere către creier, cauzând dorinţa de a consuma excesiv gustări pline de calorii.
Scanările de rezonanţă magnetică din cadrul experimentului au arătat că centrii de recompensă şi dependenţă din creierele şobolanilor au fost cel mai activi în timpul consumului de chipsuri. Prin contrast, diferenţele dintre “momentul granulelor” şi “momentul carbohidraţilor” în ceea ce priveşte activitatea creierului au fost înregi
