Cu o lungime de 288 km, râul Bistriţa ocupă locul 13 în ierarhia reţelei hidrografice, fiind al doilea mare afluent al Siretului, după râul Bârlad.

Denumirea provine din limba slavă şi poate fi tradusă ca “apa repede”.

Râul Bistriţa izvorăşte din Munţii Rodnei, de la 1850 m altitudine, dintr-un mic circ glaciar situat sub vârful Gargalău (2159 m), străbate Carpaţii Orientali, apoi trece prin oraşele Bicaz, Piatra Neamţ, Roznov, Buhuşi şi Bacău pentru a se vărsa în Siret, la 9 km în aval de Bacău.

Bistriţa, ,,podoaba apelor moldovene”, cum o numea geograful Simion Mehedinţi, este un râu de munte şi are cel mai lung curs montan dintre toate râurile României. Dacă Dunărea - între Baziaş şi Drobeta-Turnu Severin - ferăstruieşte relieful muntos “numai” pe o lungime de 144 km, Bistriţa îşi croieşte un drum de 216 km.

Doar Oltul poate sta alături în această privinţă. Există însă o mare diferenţă între sectoarele montane ale Bistriţei şi ale Oltului, deoarece Bistriţa parcurge o regiune montană propriu-zisă, în timp ce Oltul trece şi prin depresiunile Ciuc şi Braşov, cu un relief mult mai domol, iar sectoarele de vale din regiunea muntoasă abia depăşesc 100 km lungime, cel mai tipic găsindu-se în Carpaţii Meridionali, a explicat geograful Lucian Şerban.

Plutaşii de pe Bistriţa

Plutăritul a fost practicat sute de ani pe Valea Bistriţei Aurii, acesta fiind cea mai cunoscută astfel de rută din România. Un centru de exploatare a lemnului era pe vremuri în pădurea Tarcău, iar plutele încărcate plecau pe râu până la Galaţi sau Brăila, acesta fiind principala modalitate de transport a lemnului la fabricile de cherestea.

Când ajungeau la Gura Bistriţei, plutele erau legate de mal şi lăsate sub pază, iar plutaşii se întorceau la Piatra, pentru a lua alte plute. Ajunse cu cea de-a doua încărcătură la Gura Bistriţei, plutel