Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul- pilot „Culori şi zâmbete” va fi premiat la nivel naţional

Publicat in Adevarul, vineri 12 aprilie 2013 ·

Un proiect-pilot iniţiat de Poliţia Locală Arad în parteneriat cu alte cinci organizaţii din municipiu va fi premiat cu suma de 7500 de lei, într-un concurs organizat la nivel naţional în cadrul proiectului Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active.

Competiţia „Împreună pentru un teritoriu de coresponsabilitate” a urmărit susţinerea unor demersuri inovatoare social, la nivelul celor 8 oraşe în care s-au dezvoltat Grupuri locale de acţiune şi s-a aplicat metodologia participativă de construire a unor iniţiative inovatoare care să răspundă la problemele comunităţii.

Fondul de premiere provine din fonduri europene şi fonduri ale asociaţiei CRIES – Centrul de resurse pentru iniţiative etice şi solidare. Proiectul „Culori şi zâmbete” propus de Poliţia Locală Arad vizează înfrumuseţarea ambientului din cartiere prin desenarea şi colorarea zidurilor care înconjoară o parte din platformele de colectare a deşeurilor prin tehnica picturii de ambiental stradal.

Acesta a fost jurizat de o echipă de evaluatori independenţi, alături de alte 10 proiecte înscrise în competiţie de Grupurile locale de acţiune din Timişoara, Oradea, Cluj Napoca, Sibiu şi Bucureşti, condiţiile de eligibilitate fiind bine determinate. „Culori şi zambete” a ocupat locul trei în urma jurizarii, dupa alte două proiecte ale municipiului Sibiu.

Beneficiarii direcţi vor fi copiii talentaţi din oraş, care îşi pun în valoare creativitatea dar şi cei dezavantajaţi social care vor lucra împreună cu aceştia.

Cetăţenii municipiului sunt beneficiarii indirecţi, iar rezultatele concrete vor fi cunoscute de locuitori, fiind evident vizibile, prin aducerea culorilor şi a zâmbetelor de copii în imediata lor apropiere.

Desenele vor reprezenta mesaje care vizează protecţia mediului înconjurător şi importanţa calităţii aerului, şi vor fi concepute de un specialist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°