Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, la Bistriţa, că alegerile europarlamentare vor pune PDL în situaţia de a nu repeta greşeala de a intra în alianţe politice, sau de a folosi alte însemne şi culori decât cele cunoscute de electorat. El a spus şi că PDL va avea propriul candidat pentru funcţia de şef al statului, fiind exclusă susţinerea unui candidat al altei formaţiuni politice.
"La alegerile europarlamentare din iunie anul viitor PDL va merge singur, cu sigla lui, cu imnul, cu culoarea lui. Nu mai facem asemenea greşeli. Am greşit o dată şi sper că am învăţat. PDL va rămâne PDL pentru alegerile de anul viitor cu propria siglă, cu propria culoare şi imn", a spus Ioan Oltean la Bistriţa.
Ioan Oltean consideră că alegerile europarlamentare din 2014 vor testa capacitatea PDL de a evolua în preferinţa electoratului, ţinta popusă fiind aceea de 20% din voturi. El a mai spus că, dacă tendinţa va fi în continuare descendentă, poate fi un semnal că “lucrurile nu se leagă”. Ioan Oltean a subliniat că, printre propunerile PDL pentru Parlamentul European, se vor număra acei oameni care nu s-au dezis şi nu au criticat politica democrat-liberală şi care “dovedesc că aparţin şi nu uită de unde au plecat". El a adăugat că Elena Băsescu este printre acei oameni care s-au implicat şi au susţinut PDL.
"Elena Băsescu a muncit foarte mult la alegerile parlamentare. La modul foarte serios, nu exagerez. Este printre puţinii europarlamentari care s-au implicat extrem de puternic în acţiunea parlamentară. Elena Băsescu, Traian Ungureanu au fost prezenţi peste tot în ţară în susţinerea PDL la alegerile din decembrie 2012", a declarat Oltean.
Vicepreşedintele PDL a mai spus că democrat-liberalii vor avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, chiar dacă aceasta ar însemna atragerea unei “personalităţi din afara partidului”, însă este exclu