Premierul a admis că nu are fonduri pentru restituirea pensiilor militarilor. El a explicat că voia să facă rost de bani din taxa de solidaritate, numai că liberalii nu au mai fost de acord cu aceasta.
Drept represalii după ce PNL a anunţat că nu susţine taxa de solidaritate, premierul Victor Ponta îi expune pe liberali mâniei pensionarilor militari. Premierul, care nu are de unde scoate bani pentru cadrele militare cărora le-au scăzut pensiile ca urmare a recalculării din 2011, a declarat ieri că avea de gând să facă reparaţia financiară de pe urma impozitării bugetarilor cu salarii sau pensii mai mari de 1.000 de euro. Cum liberalii nu au fost de acord cu ideea, Ponta i-a cerut public ministrului liberal al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, să găsească altă sursă de finanţare.
Ponta a spus că taxa de solidaritate a fost o idee convenită în USL din luna ianuarie. "Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000 (cărora li s-au tăiat pensiile - n.r.), şi cei de la FMI au zis: «Bun şi le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100 - 110 milioane de lei, de unde îi obţineţi?» Având acord în cadrul USL, am zis că îi obţinem din această taxă (...). Acum, dacă nu mai sunt de acord liberalii, trebuie să căutăm în altă parte cele 110 milioane pentru a-i da la militari aşa cum am promis", a afirmat Ponta.
Dogaru, lăsat din braţe
Declaraţia premierului vine în contextul în care Mircea Dogaru, şeful Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezervă, a devenit, din nou, foarte vocal, nemulţumit că USL întârzie cu măsurile reparatorii privind pensiile din sistemul militar. Dogaru, care a sprijinit USL în stradă în perioada demersurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, se plânge că, dimpotrivă, cei cărora le-au scăzut pensiile au o no