Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşitul de săptămână aduce o vreme frumoasă în toată ţara. Prognoza meteo pe trei zile

Publicat in Covasna Media, vineri 12 aprilie 2013 ·

Acest sfârşit de săptămână va fi unul călduros, cu temperaturi peste media perioadei, doar că, în unele regiuni, vor fi intensificări ale vântului.

Ziua de vineri începe cu puţină ceaţă la câmpie sau în depresiuni, apoi însă temperatura aerului creşte şi vremea devine caldă în mare parte din ţară, cu maxime de la 11 la 23 de grade. Treptat norii se adună în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, unde, cel mai probabil spre seară şi în noaptea următoare, vor fi ploi pe arii extinse, îndeosebi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În Crişana, Maramureş, nordul Munţilor Apuseni şi al Carpaţilor Orientali pe alocuri se vor aduna peste 15 litri de apă pe metrul patrat. În sud şi est însă, ziua va fi însorită, cu doar câteva ploi de scurtă durată izolat, spre sfârşitul nopţii următoare. Vântul va avea şi el răbufniri în zona înaltă de munte, dar şi în regiunile vestice şi în Moldova.

Vineri şi în Bucureşti continuă încălzirea vremii, astfel că la amiaza, pe fondul cerului aproape senin, termometrele vor indica aproximativ 21 de grade generoase. Presiunea atmosferică rămâne în jurul valorii de 754 mm Hg.

Sâmbătă, meteorologii anunţă o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la mijloc de aprilie, cu maxime la amiază de la 13 grade pe litoral până la 25 de grade în Muntenia. Dar şi instabilitatea atmosferică îşi va spune cuvântul, şi vorbim despre înnorări şi ploi, mai ales averse însoţite trecător de descărcări electrice, în cursul zilei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în noaptea următoare, local şi în celelalte regiuni. Iar în zonele de deal şi de munte ploile sunt mai abundente. Nu lipsesc nici condiţiile de grindină, iar vântul suflă alert în mare parte din ţară.

Şi în Capitală, sâmbătă se anunţă o zi caldă, iar soarele predomină mare parte din timp. Abia spre seară se adună norii şi lasă averse, posibil însoţite şi de descărcări elect

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 14 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°