Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sensuri giratorii la Pascani

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 12 aprilie 2013 ·

În plenul sedintei ordinare de Consiliu Local Municipal de ieri, s-au iscat unele discutii cu privire la partea de infrastructura a orasului dar si cea de semaforizare a intersectiilor. Consilierul Local PSD, Vasile Plesca, a adus în discutie unele proiecte mai vechi, realizate de fostul viceprimar Ioan Ionita. “Consider ca ar fi bine daca s-ar prinde la Capitolul Investitii niste bani pentru semaforizarea unor intersectii. Stiu ca domnul Ioan Ionita a realizat niste proiecte pe timp cât era viceprimar, referitor la niste sensuri giratorii. Daca ele mai sunt bune, ar trebui analizate si mai apoi puse în aplicare”, a precizat consilierul local PSD, Vasile Plesca. “Am discutat cu domnul Ionita, am gasit proiectele dumnealui legate de amplasarea unor sensuri giratorii în intersectii si le vom pune în aplicare. În acest an vom amenaja cel putin un sens giratoriu în intersectia din zona deal, de la fostul magazin Minimax”, a precizat viceprimarul municipiului Pascani, Vasile Axinte. Secretarul Primariei, juristul Mircea Zuzan, a recomandat conducerii sa amenajeze un sens giratoriu si în intersectia de pe strada Moldovei, dupa cea semaforizata, însa alesii locali au precizat faptul ca zona este prea mica si ar trebui sa fie îngustate trotuarele.

În plenul sedintei ordinare de Consiliu Local Municipal de ieri, s-au iscat unele discutii cu privire la partea de infrastructura a orasului dar si cea de semaforizare a intersectiilor. Consilierul Local PSD, Vasile Plesca, a adus în discutie unele proiecte mai vechi, realizate de fostul viceprimar Ioan Ionita. “Consider ca ar fi bine daca s-ar prinde la Capitolul Investitii niste bani pentru semaforizarea unor intersectii. Stiu ca domnul Ioan Ionita a realizat niste proiecte pe timp cât era viceprimar, referitor la niste sensuri giratorii. Daca ele mai sunt bune, ar trebui analizate si mai apoi puse în aplicare”, a precizat

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 22 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 27 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 45 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°