Fostul şef al IPJ Constanţa, Valentin Burlacu, denunţător în dosarul în care primarul din Năvodari, Nicolae Matei, este judecat pentru dare de mită, a povestit instanţei cum a încercat edilul să-i ofere terenuri prin intermediul unei persoane de încredere.
Fostul comandant al Poliţiei Constanţa a spus că a refuzat această propunere şi a sesizat DNA, care a început investigaţiile în acest caz, transmite Mediafax. Valentin Burlacu a fost audiat, miercuri, ca martor în acest dosar de către instanţa Tribunalului Constanţa. El a spus că în data de 18 octombrie 2012 Nicolae Matei a venit la în biroul său de la IPJ solicitându-i efectuarea unei razii de amploare în Năvodari, dar şi începerea unor verificări la asociaţiile de locatari din oraş deoarece primarul avea informaţii despre anumite nereguli.
Fostul comandant al IPJ Constanţa susţine că a fost de acord cu ambele solicitări ale lui Nicolae Matei, primarul din Năvodari spunându-i apoi lui Valentin Burlacu că doreşte să-i dea un teren.”Mi-a spus că a aflat că sunt supărat pe el şi ca să fim prieteni pe viitor mi-a scris pe un bileţel să-i dau numărul de telefon şi copie după buletinul unei persoane de încredere pentru un teren. I-am spus că nu mă pretez la aşa ceva, am luat biletul şi l-am băgat în tocătorul de hârtie”, a povestit Valentin Burlacu, miercuri, în faţa instanţei.
Burlacu a acţionat la instrucţiunile DNA
El l-a pus din nou pe Nicolae Matei să scrie un alt bilet cu acelaşi conţinut gândindu-se că-l poate folosi pentru un denunţ, primarul a fost de acord, dar apoi a băgat biletul în tocător şi s-a asigurat că este distrus. După plecarea primarului, Burlacu susţine că a luat bucăţile de hârtie ale celor două bilete, iar ulterior le-a depus ca probe la DNA. De asemenea, i-a anunţat pe procurorii anticorupţie de această intenţie a primarului din Năvodari.
Fostul şef al IPJ Constanţa a